Abordarea noastră

acton timisoara admitere

Acton Academy Timișoara

Despre noi

Acton Academy Timișoara  este o școală privată adaptată secolului 21, care folosește aplicații software educaționale adaptabile la ritmul fiecăruia de învățare, metoda socratică pentru discuții și dezbateri, proiecte de echipă pentru însușirea conceptelor teoretice și a deprinderilor practice, și perioade de practică în lumea reală. În tot acest timp contribuim la dezvoltarea caracterului și a relațiilor sănătoase.

Acton Academy Timișoara s-a alăturat rețelei globale de școli Acton Academy, fondată în 2009 în Texas, și este acreditată de International Association of Learner Driven Schools(IALDS).

La Acton Academy Timișoara, copiii (Vulturii) sunt încurajați, îndrumați și împuterniciți să-și asume responsabilitatea față de propriul lor proces de învățare  și să-și folosească cunoștințele și deprinderile lor pentru a schimba lumea din jur. Comunitatea noastră îi plasează pe copii în centrul procesului de învățare, încurajându-i să-și propună și să urmărească îndeplinirea obiectivelor personale, să dezvolte relații de lungă durată și să dezvolte deprinderi practice necesare în lumea reală.

Elevii de la Acton Academy Timișoara, de diferite vârste, învață împreună în aceași clasă (studio) și, astfel, reactivăm modelul școlii clasice care se tîntâmpla într-o singură sală de clasă, indiferent de vârsta elevilor. Ei învață cum să fie mentorați și să devină mentori la rândul lor pentru proprii lor colegi.

Îndrumătorii socratici, termenul folosit de noi pentru învățători și profesori, nu sunt lectori, ci facilitatori care ajută copiii să învețe singuri și să se dezvolte. Atât copiii cât și părinții pot urmări progresul acestora pe un sistem online care este actualizat zilnic.

Elevii noștri au ca etalon pentru cunoștințele academice acumulate, teste standard recunoscute pe plan internațional pe care le dau anual.

îndeplinirea viselor

Misiunea noastră

Misiunea noastră este să inspirăm fiecare copil care ne calcă pragul să își găsească chemarea prin care să schimbe în bine lumea din jur. Fiecare copil va parcurge propria-i “Călătorie a Eroului” și va avea de împărtășit o poveste unică. Darurile și abilitățile lui distincte îl vor inspira să-și clădească drumul care-l va parcurge în viață.

Promisiunea noastră pentru copilul tău

Copilul tău va…

Începe “Călătoria Eroului”

Prețui artele, minunile lumii fizice și misterele vieții.

Aprecia libertatea economică, politică și religioasă.

Înțelege importanța unui caracter frumos/puternic.

Învăța să fie curios, să devină independent în procesul învățării și va dezvolta pasiunea de a învăța pe tot parcursul vieții.

Descoperi înzestrările proprii cele mai prețioase și cum să se dedice dezvoltării lor în abilități trainice.

Promisiunea noastră pentru copilul tău

Convingerile noastre

Credem că fiecare copil este dăruit cu înzestrări/aptitudini cu care poate schimba lumea într-un mod profund.

Credem într-o familie unită a celor care nu încetează să învețe niciodată.

Credem în Învață să înveți, Învață să faci, Învață să fii.

Credem în libertatea economică, politică și religioasă.

Educația în cadrul Acton Academy

Metodele noastre de învățare

METODA SOCRATICĂ

Discuțiile socratice și provocările de cunoaștere parcurse în ritm propriu îi echipează pe copii să învețe autonom pe tot parcursul vieții.

acton timisoara curriculum 2

ÎNVĂȚAREA CENTRATĂ PE ELEVI

Un context democratic în care elevii sunt împuterniciți să facă alegeri și să își spună cuvântul referitor la procesul de învățare.

E-LEARNING

Tehnologia educațională, folosită responsabil și cu scop îi ajută pe elevi să învețe în propriul lor ritm.
acton timisoara curriculum 2

ÎNVĂȚAREA PRACTICĂ ȘI PROIECTELE

Proiectele practice în domeniul artei, antreprenoriatului și științelor îi pregătesc pe copii pentru perioadele de internship și pentru provocările din lumea reală.

Un sistem educațional revoluționar 

Ce ne deosebește

La Acton Timișoara dezvoltăm

Abilități & Competențe

N

Avem Îndrumători socratici , nu Profesori care predau lecții

N

Avem Studiouri cu grupe de vârste mixte, nu clase tradiționale

Gândirea critică (arta de a pune întrebări)

Lectura consecventă (dezvoltarea pasiunii de a citi)

N

Avem portofolii și prezentări a ceea ce știm, nu note

N

Avem convenții și legăminte, nu reguli

Coordonarea unui proiect (abilitatea de a duce la capăt un proiect fără a avea instrucțiuni clare)

Comunicare întreprinzătoare (comunicarea scrisă creativă și discursul public)

N

Punem întrebări, nu ținem prelegeri

N

Nu avem teme de casă!

Abilități sociale (abilitatea de a interacționa și lucra bine în grupuri diverse)

Setarea și îndeplinirea obiectivelor (pe termen lung și scurt)

N

Învățăm practic și prin E-learning

N

Susținem copiii să învețe în propriul lor ritm

Spirit antreprenorial și responsabilitate financiară (ex. studii de caz Acton MBA)

Formarea identității și găsirea drumului în viață (“Călătoria Eroului”)

N

Facem Practică încă din gimnaziu

N

Încurajăm călătoriile

Un sistem educațional revoluționar 

Ce ne deosebește

N

Avem Îndrumători socratici , nu Profesori care predau lecții

N

Avem Studiouri cu grupe de vârste mixte, nu clase tradiționale

N

Avem portofolii și prezentări a ceea ce știm, nu note

N

Avem convenții și legăminte, nu reguli

N

Punem întrebări, nu ținem prelegeri

N

Nu avem teme de casă!

N

Învățăm practic și prin E-learning

N

Susținem copiii să învețe în propriul lor ritm

N

Facem Practică încă din gimnaziu

N

Încurajăm călătoriile

La Acton Timișoara dezvoltăm

Abilități & Competențe

Gândirea critică (arta de a pune întrebări)

Lectura consecventă (dezvoltarea pasiunii de a citi)

Coordonarea unui proiect (abilitatea de a duce la capăt un proiect fără a avea instrucțiuni clare)

Comunicare întreprinzătoare (comunicarea scrisă creativă și discursul public)

Abilități sociale (abilitatea de a interacționa și lucra bine în grupuri diverse)

Setarea și îndeplinirea obiectivelor (pe termen lung și scurt)

Spirit antreprenorial și responsabilitate financiară (ex. studii de caz Acton MBA)

Formarea identității și găsirea drumului în viață (“Călătoria Eroului”)

Vă identificați cu ideile prezentate de Acton Academy Timișoara?
Sunteți gata să vă ajutați copilul să înceapă “Călătoria Eroului” însă aveți mai multe întrebări?